Qatar - Senegal 1-3. Țara gazdă, eliminată de la Mondial

Senegal a obținut prima victorie de la turneul final al Campionatului Mondial de fotbal din Qatar 2022, învingând reprezentativa țării gazdă cu scorul de 1-3.

Qatar - Senegal 1-3. Țara gazdă, eliminată de la Mondial
block_5efefbbfb31c9.jpg

block_5efefd6166899.jpgbr />

Selecţionata Senegalul a învins echipa Qatarului cu scorul de 3-1 (1-0), vineri, pe Al Thumama Stadium din Doha, în Grupa A a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, astfel că formaţia gazdă este prima eliminată din competiţie, înaintea ultimului său meci.

Campioana Africii a câştigat meritat, prin golurile marcate de Boulaye Dia (42), Famara Diedhiou (48) şi Cheikh Bamba Dieng (84), în timp ce echipa gazdă se poate consola cu primul său gol marcat la Cupa Mondială, de Mohammed Muntari (78).

În urma acestui rezultat, Senegal a obținut primele 3 puncte, fiind la egalitate cu Olanda și Ecuador, care se vor înfrunta de la ora 18:00. Qatar este pe locul 4 în clasamentul grupei A, fără punct.

Qatarul devine a patra echipă gazdă care este eliminată după faza grupelor la turneul pe care îl găzduieşte, după Elveţia (1954), Chile (1962) şi Africa de Sud (2010).
În ultima etapă din faza grupelor, Qatar va întâlni Olanda, iar Senegal va juca împotriva reprezentativei din Ecuador.