Atenție, constănțeni! Până pe 26 aprilie se vor verifica sirenele

Începând de săptămâna trecută, Primăria Municipiului Constanța, prin Serviciul Protecție Civilă, se asigură că sirenele din municipiul Constanța funcționează în cele mai bune condiții.

Atenție, constănțeni! Până pe 26 aprilie se vor verifica sirenele
block_5efefbbfb31c9.jpg

block_5efefd6166899.jpgbr />

Începând de săptămâna trecută, Primăria Municipiului Constanța, prin Serviciul Protecție Civilă, se asigură că sirenele din municipiul Constanța funcționează în cele mai bune condiții.

Până în data de 26 aprilie, constănțenii ar putea auzi semnalele acustice scurte emise pentru verificarea acestora. Pentru că este vorba doar de o verificare a mijloacelor de alarmare, rugăm cetățenii să rămână calmi. 
Menținerea în stare de operativitate a sistemului de înștiințare - alarmare este una dintre responsabilitățile administrației publice locale. Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate.

SEMNALELE DE ALARMARE ACUSTICE A POPULAȚIEI, INSTITUȚIILOR PUBLICE ȘI OPERATORILOR ECONOMICI

PREALARMĂ AERIANĂ - Se compune din 3 sunete (impulsuri) a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. Semnificație: Aducerea la cunoștința populației despre posibilitatea producerii unui atac aerian.
ALARMĂ AERIANĂ - Se compune din 15 sunete (impulsuri) a 4 secunde fiecare cu pauză de 4 secunde între ele. Semnificație: Aducerea la cunoștința populației despre iminența producerii unui atac aerian.
ALARMĂ LA DEZASTRE - Se compune din 5 sunete (impulsuri) a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. Semnificație: Aducerea la cunoștința populației despre iminența producerii unor dezastre.
ÎNCETAREA ALARMEI - Se compune dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durată de 2 minute. Semnificație: pericolul a încetat, se pot relua activitățile.