Cofetărie închisă temporar de comisarii Protecţiei Consumatorilor

Cofetăria Aida din municipiul Constanţa a fost închisă temporar de comisarii de la Protecţia Consumatorilor, după ce au fost găsite mai multe nereguli.

Cofetărie închisă temporar de comisarii Protecţiei Consumatorilor
block_5efefbbfb31c9.jpg

block_5efefd6166899.jpgbr />

Cofetăria Aida din municipiul Constanţa a fost închisă temporar de comisarii de la Protecţia Consumatorilor, după ce au fost găsite mai multe nereguli, printre care tăvi de coacere murdare, rafturile vitrinelor frigorifice erau neigienizate, cu pete de rugină.

În urma controlului aceștia au depistat o serie de abateri grave în ce privește igiena: tăvi uzate și cu strat gros de arsură, malaxoare cu vopsea exfoliată, ustensile neconforme – linguri de lemn, cuțite cu nituri și îmbinături ruginite, bureți din  sârmă, materii prime depozitate în frigidere dezafectate ruginite și deteriorate, agregate frigorifice cu grătare ruginite și chedere lipite cu scotch, infiltrații în tavan în camera pentru depozitarea materiilor prime, existența în camera de coacere a unui beci, care provoacă un miros înțepător (de mucegai) în incintă.

De asemenea au mai găsit și lipsa unor ingrediente, gramaj, alergeni, declarații nutriționale la unele produse finite.
În urma verificărilor, autoritățile au aplicat două amenzi în valoare totală de 10.000 de lei și au dispus oprirea temporară a activității, până la remedierea deficiențelor.