Trei bărbaţi au descoperit un vas ceramic cu monede antice din secolul al III-lea

Trei bărbaţi au descoperit vinei în extravilanul localităţii Ciobăniţa, judeţul Constanţa, un vas ceramic cu monede antice, care datează din secolul al III-lea.

Trei bărbaţi au descoperit un vas ceramic cu monede antice din secolul al III-lea
block_5efefbbfb31c9.jpg

block_5efefd6166899.jpgbr />

Trei bărbaţi au descoperit vinei în extravilanul localităţii Ciobăniţa, judeţul Constanţa, un vas ceramic cu monede antice, care datează din secolul al III-lea. Acestea au fost predate Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.

Bărbatul care a scos la lumină comoara arheologică este șofer profesionist, însă deține un detector de metale și își umple timpul liber cu căutatul de comori.
Eram cu doi prieteni și am ieșit în teren să ne relaxăm pe un islaz. Obişnuim să ne relaxăm aşa și detectăm tuburi de cartușe, cuie. Azi am avut și un semnal mai bunicel, am săpat și am găsit o olicică cu monede romane. Am anunțat autoritățile. E prima oară când descopăr așa ceva, dar îmi place să mă relaxez. Am anunțat toate autoritățile. Vă dați seama că iniţial nu am știut ce este. Am crezut că e piatră. După ce am văzut că este o monedă, două, trei, am realizat că este o olicică. Muncim mult și asta facem ca hobby”, a declarat Ionuţ Chicheluş, bărbatul care a descoperit vasul plin cu monede romane, potrivit ct100.ro.
Bărbații au anunțat imediat autoritățile, iar la fața locului s-au deplasat polițiștii, dar și specialiștii de la Muzeul de Istorie și Arheologie. Din examinarea preliminară efectuată la fața locului a reieșit faptul că vasul este de proveniență getică (secolul al III-lea d.Hr.), iar monedele sunt de proveniență romană (secolul al III-lea d.Hr.).
Artefactele au fost preluate de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, unde urmează să fie expertizate.