Rechizitoriul în cazul accidentului de la 2 Mai: Vlad Pascu conducea cu 102 km/h.

Procurorii susțin că accidentul mortal din localitatea 2 Mai s-a produs din cauza vitezei, a consumului de droguri, dar și a deplasării necorespunzătoare a pietonilor pe partea dreaptă a drumului.

Rechizitoriul în cazul accidentului de la 2 Mai: Vlad Pascu conducea cu 102 km/h.
block_5efefbbfb31c9.jpg

block_5efefd6166899.jpgbr />

Procurorii susțin că accidentul mortal din localitatea 2 Mai s-a produs din cauza vitezei, a consumului de droguri, dar și a deplasării necorespunzătoare a pietonilor pe partea dreaptă a drumului.

Potrivit rechizitorului, Vlad Pascu conducea cu 102 km/h când a produs accidentul mortal din 2 Mai, iar în zonă limita de viteză era de 50 km/h, scrie G4media.ro.
Probele biologice prelevate după accident au arătat că acesta consumase cocaină, amfetamine, metamfetamine și ecstasy, se arată în rechizitoriu.
Expertiza tehnică a arătat că, „în ceea ce priveşte viteza de deplasare a autoturismului în premomentul apariţiei stării de pericol, expertul a reţinut că aceasta a fost de 102,86 km/h în condiţiile în care viteza maximă admisă pe acel sector de drum era de 50 km/h (curbă deosebit de periculoasă)”.
„În ceea ce priveşte dinamica producerii accidentului, se va reţine că impactul dintre autoturismul marca Mercedes condus de inculpatul P.M.V. şi pietoni a fost pe acostamentul din dreapta al drumului DN 39, al sensului de deplasare spre localitatea 2 Mai, astfel că autoturismul a pătruns cu roţile din partea dreaptă pe acostament, peste marcajul continuu longitudinal.
În cauză, se va reţine că producerea accidentului a fost cauzată de un cumul de factori, respectiv conducerea autoturismului de către inculpatul P.M.V. sub influenţa substanţelor psihoactive, cu viteză peste limita legală şi cu încălcarea marcajului ce delimitează carosabilul de acostament, dar şi de deplasarea necorespunzătoare a pietonilor, pe partea dreaptă a acostamentului în direcţia de deplasare, contrar prevederilor art. 72 din OUG nr. 195/2002 (care obligă pietonii la deplasarea pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcţia de mers, în absenţa trotuarului).”
În cursul anchetei, Vlad Pascu nu a dat declarații, el s-a prevalat de dreptul la tăcere.