Peste 100 de hoteluri de pe litoral așteaptă turiștii

Peste 100 de hoteluri de pe litoral așteaptă turiștii după 1 iunie, când se deschid terasele

Peste 100 de hoteluri de pe litoral așteaptă turiștii
Foto: Steve Bidmead
block_5efefbbfb31c9.jpg
block_5efefd6166899.jpg

Mai mult de 100 de hoteluri din stațiunile românești de la Marea Neagră, reprezentând un sfert din capacitatea de cazare a litoralului, s-au deschis sau urmează să se deschidă și așteaptă turiștii începând cu data de 1 iunie, când se vor deschide și terasele, reiese din datele Organizației Patronale Mamaia-Constanța. Asociația estimează că în prima săptămână din iunie se vor caza pe litoralul românesc în jur de 10.000 de turiști români. 

Faptul că reprezentanții HORECA au anunțat ieri, după discuția cu premierul, că de la 1 iunie se deschid terasele restaurantelor, i-a determinat pe mulți hotelieri de la mare să își pregătească deschiderea unităților începând cu această dată, pentru a putea primi turiștii. Astfel, din datele Organizației Patronale Mamaia-Constanța (OPMCTA), peste 100 de hoteluri de pe litoral s-au deschis deja sau se vor deschide în jurul datei de 1 iunie.

Practic, deschiderea oficială a litoralului pentru turiști va fi la 1 iunie, deși sunt și acum hoteluri și pensiuni deschise la mare care chiar au primit turiști în acest weekend. Aceștia au venit pentru scopuri de recreere - pescuit, kiting și pentru activități sportive în aer liber. Cei mai mulți au ajuns pe plajele din Mamaia, Vama Veche și în Delta Dunării.

Anca Nedea, directorul executiv al OPMCTA, a spus că majoritatea hotelurilor care se deschid au și terase acoperite, unde se va servi masa. Chiar și cele fără terasă vor putea primi turiști, pentru că la începutul lunii iunie majoritatea sejururilor includ doar micul dejun, care poate fi servit în cameră, în sistem de room service sau delivery. În paralel, vor fi deschise și terasele restaurantelor independente de pe litoral.

Chiar dacă cele peste 100 de hoteluri cumulează circa 35.000 de locuri de cazare, organizația patronală estimează un grad de ocupare de 25-30%, ceea ce însemnă că 8.500-10.000 de turiști se vor caza în structurile clasificate de pe litoral în prima săptămână din iunie. 

"În prima săptămână din iunie a anului trecut, cea mai mare parte a hotelurilor de pe litoral erau deschise, iar gradul de ocupare era tot de 25-30%. Fiind vorba, însă, de un număr de hoteluri de patru ori mai mare decât al celor care se deschid anul acesta la 1 iunie, firește că și turiștii erau de patru ori mai mulți", a explicat Anca Nedea. 

Ea se așteaptă ca în a doua săptămână din iunie numărul turiștilor de pe litoral să crească, pentru că urmează Rusaliile în weekend-ul 7-8 iunie, când, în mod tradițional, românii vin în minivacanță la mare.