Parada militară de Ziua Naţională a României de la Arcul de Triumf

Parada militară organizată la Bucureşti cu ocazia Zilei Naţionale a României a început la Arcul de Triumf, edificiu emblematic al Capitalei, inaugurat acum 86 de ani.

Parada militară de Ziua Naţională a României de la Arcul de Triumf
block_5efefbbfb31c9.jpg

block_5efefd6166899.jpgbr />

La mulți ani, România! La mulți ani români de pretutindeni! Este cea mai importantă zi din istoria României. Este Ziua națională și, ca în fiecare an, în toate marile orașe ale țării este marcată de parade militare. Un omagiu adus celor care au murit pentru patrie, un omagiu adus celor care au luptat pentru a face România Mare.

Parada militară organizată la Bucureşti cu ocazia Zilei Naţionale a României a început joi la Arcul de Triumf, edificiu emblematic al Capitalei, inaugurat acum 86 de ani, în prezenţa Regelui Carol al II-lea şi a Reginei Maria.

În deschiderea manifestării, s-a intonat Imnul Naţional de către muzicile militare ale Garnizoanei Bucureşti, alături de baritonul Ştefan Alexandru Constantin, solist al Ansamblului Artistic "Doina" al Armatei, şi corul Academiei Tehnice Militare "Ferdinand I". În timpul intonării Imnului de stat, au fost trase douăzeci şi una de salve de tun.

Preşedintele Klaus Iohannis a depus o coroană de flori în memoria eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă pentru reîntregirea neamului românesc. Ulterior, a fost ţinut un moment de reculegere în memoria eroilor care s-au jertfit pentru unitate.

Asistă la paradă premierul Nicolae Ciucă, preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, membri ai Guvernului, şefi de instituţii, reprezentanţi ai corpului diplomatic şi ai cultelor religioase, politicieni, veterani.
Fondul sonor al defilării este asigurat de muzicile militare ale Armatei, din garnizoana Bucureşti: Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale, Muzica militară a Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul" şi Muzica militară a Brigăzii 1 Mecanizate "Argedava".

Cu ocazia Zilei Naţionale, au loc ceremonii militare în garnizoanele din întreaga ţară.
În toate instituţiile militare din ţară se arborează Drapelul naţional, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se ridică Marele Pavoaz.
Anul acesta, la paradă participă peste 1.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Autoritatea Vamală Română, precum şi 120 de mijloace tehnice.
În blocul de onoare vor fi aproximativ 150 de militari străini, în cadrul unor detaşamente din Belgia, Franţa, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Portugalia, Statele Unite ale Americii şi Ţările de Jos şi militari reprezentând ţările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României.
Avioanele şi elicopterele care urmau să survoleze Piaţa Arcului de Triumf la parada de 1 Decembrie nu vor mai putea fi văzute anul acesta de spectatori din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
Ceremonia militară dedicată Zilei Naţionale a României se va încheia cu defilarea militarilor Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul".
Joi seara, militarii Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul" vor executa retragerea cu torţe. Evenimentul va începe la ora 19,00, din Piaţa Tricolorului, de pe esplanada Palatului Cercului Militar Naţional, militarii defilând până la sediul brigăzii.