Nadia Comăneci, decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce
Marea gimnastă Nadia Comăneci a fost decorată, sâmbătă, de președintele Nicușor Dan, cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce.
Marea gimnastă Nadia Comăneci a fost decorată, sâmbătă, de președintele Nicușor Dan, cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce.
Președintele a spus, înainte de decorare, că, în prezent, cuvântul 'excepțional' este perceput diferit.
"Dacă ne uităm la știri, ieri vedem că s-au întâmplat 100 de lucruri excepționale. Am pierdut un simț al măsurii în limbă", a arătat Nicușor Dan.
În discursul său, șeful statului a subliniat caracterul excepțional al performanțelor realizate de marea campioană.
"Dumneavoastră ați făcut ceva excepțional. Dacă lumea, după 50 de ani, își aduce aminte, dacă multe fetițe din lume își doresc să fie Nadia Comăneci, înseamnă că ce ați făcut e cu adevărat excepțional", a afirmat Nicușor Dan.
Președintele a evidențiat a spus că parcursul Nadiei Comăneci a arătat că nu e suficient să ai talent, iar în prezent în societate se caută satisfacții rapide, ca "din 100 de click-uri să ajungi campion olimpic". Nicușor Dan a afirmat că este nevoie de multă muncă pentru rezultate care contează.
"Nu ați fost doborâtă de gloria asta, ați rămas o persoană vie, care promovează gimnastica, sportul, cu toate valorile asociate sportului - muncă, fair play, muncă în echipă", a spus șeful statului.

La rândul său, Nadia Comăneci și-a amintit de începuturile sale, când era "o fetiță de șase ani care și-a descoperit pasiunea în sala de gimnastică", timidă, dar curajoasă. Ea a spus că dorește ca 'Anul Nadia Comăneci' să transmită copiilor modul de a-și găsi pasiunea și a afirmat că sportul a fost pentru ea o 'ușă', prin care s-a întâlnit cu soțul ei.

"Sportul ne conectează pe toți, sportul vorbește aceeași limbă", a subliniat marea campioană.
Distincția i-a fost oferită la propunerea președintelui Agenției Naționale pentru Sport, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la Jocurile Olimpice de la Montreal 1976, "în semn de înaltă recunoștință, prețuire și mândrie pentru dăruirea și profesionalismul de excepție cu care a contribuit la consolidarea prestigiului olimpic al țării noastre, redefinind pentru totdeauna limitele excelenței umane și înscriindu-și numele în patrimoniul sportiv și identitar al României".

Înaintea decorării, au fost difuzate imagini de arhivă cu momente din competițiile sportive la care a participat marea gimnastă, inclusiv momentul istoric de la Olimpiada de la Montreal, când a primit nota 10.00, dar tabela de marcaj a afișat '1.00' în loc de 10.00, deoarece atunci această notă era o premieră.

În iulie anul trecut, șeful statului a semnat decretul potrivit căruia 2026 a fost numit 'Anul Nadia Comăneci'.
În acest sens, Comitetul Olimpic și Sportiv Român a fost desemnat ca instituție coordonatoare a întregii activități derulate pe perioada anului 2026, care să elaboreze un calendar cu activități sportive și educative, transmis autorităților naționale și misiunilor diplomatice și reprezentanțelor României care funcționează pe teritoriul altor state. (Sursa foto: presidency.ro)




