Iohannis: Este o onoare că prima vizită externă e la noi în țară. Sunteți un mare prieten al României

Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri, la Palatul Cotroceni, că vizita regelui Cgarles al III-lea în România este dovada că legăturile suveranului britanic cu țara noastră rămân la fel de strânse.

Iohannis: Este o onoare că prima vizită externă e la noi în țară. Sunteți un mare prieten al României
block_5efefbbfb31c9.jpg

block_5efefd6166899.jpgbr />

Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri, la Palatul Cotroceni, că vizita regelui Charles al III-lea în România este dovada că legăturile suveranului britanic cu țara noastră rămân la fel de strânse.

”Ne onorează faptul că prima vizită în străinătate de la încoronarea Majestății Voastre are loc în țara noastră. Pentru români reprezintă un mesaj extrem de important, că legăturile cu aceste locuri rămân la fel de strânse și după preluarea noilor responsabilități. Vă transmit în numele românilor recunoștința noastră pentru implicarea autentică pentru protejarea unor valori care țin de identitatea națională: natura, peisajul rural din țara noastră dar și moștenirea culturală bogată. Localnicii povestesc cum, datorită interesului Majestății Voastre, frumusețea satelor a trecut granițele. Le-ați amintit cât de prețioase sunt tradițiile, obiceiurile, meșteșugurile moștenite de generații și faptul că acestea nu își pierd valoarea în fața vitezei și tehnologiei. Fundația caritabilă a Majestății Voastre a deschis posibilitatea de a redescoperi satul românesc și va contribui la prezervarea lui prin activități de restaurare a clădirilor sau a obiectelor, prin dezvoltarea agriculturii ecologice, protejarea zonelor montane sau aducerea la viață a unor meserii tradiționale. Ați creat astfel oportunități deosebite pentru dezvoltarea comunităților locale”, a spus președintele Klaus Iohannis în timpul recepției de la Palatul Cotroceni.

Preşedintele a menţionat că se bucură să evidenţieze faptul că anul 2023 este unul foarte important şi pentru relaţia dintre România şi Regatul Unit.
”Celebrăm 20 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic Bilateral, prilej cu care a fost semnată Declaraţia comună reînnoită, care deschide calea unei cooperări intensificate între ţările noastre. Dimensiunea militară şi de securitate, care reprezintă un pilon esenţial al Parteneriatului Strategic, este cu atât mai relevantă în actualul context geopolitic. Sunt bucuros să evidenţiez astăzi şi rolul special al comunităţii româneşti din Marea Britanie, care numără peste 1,2 milioane de persoane, în dezvoltarea legăturilor româno-britanice. Şi pentru a ilustra cât de profunde sunt legăturile dintre noi, legături nu doar afective, ci şi prin prisma rădăcinilor Familiei Regale, îmi vin în minte cuvintele unui sătean care, vorbind despre onoarea de a se fi întâlnit cu Majestatea Voastră, în satul său, a spus că nu a avut nevoie de nicio traducere, atât de puternice sunt aceste legături”.

”Aţi făcut din protejarea ecosistemului şi din refacerea biodiversităţii unice a ţării noastre o prioritate. Admiraţia Majestăţii Voastre faţă de peisajele mioritice, faţă de fauna sălbatică şi pădurile maiestuoase a alimentat o dorinţă permanentă de a proteja această frumuseţe naturală. Lansarea, în urmă cu un an, la Sibiu, a celui mai mare proiect transfrontalier de reîmpădurire din Europa este doar cel mai recent exemplu.Sunt bucuros să evidenţiez astăzi şi rolul special al comunităţii româneşti din Marea Britanie, care numără peste 1,2 milioane de persoane, în dezvoltarea legăturilor româno-britanice. Şi pentru a ilustra cât de profunde sunt legăturile dintre noi, legături nu doar afective, ci şi prin prisma rădăcinilor Familiei Regale, îmi vin în minte cuvintele unui sătean care, vorbind despre onoarea de a se fi întâlnit cu Majestatea Voastră, în satul său, a spus că nu a avut nevoie de nicio traducere, atât de puternice sunt aceste legături.
Vă mulţumim că aţi fost şi sunteţi în continuare un mare prieten al României! Ne uităm cu speranţă spre viitor, convinşi că aceste legături vor deveni tot mai puternice şi că relaţiile dintre statele noastre se vor dezvolta în continuare”. a declarat Klaus Iohannis. 
Regele Charles al III-lea și-a început, vineri, vizita privată în România. Acesta a fost primit de președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. Cei doi au programate convorbiri tete-a-tete, iar apoi o întâlnire cu autorităţile statului, reprezentanţii societăţii civile şi Corpul Diplomatic.