Intervenţie a ARSVOM în cazul unui vapor cu probleme de manevrabilitate din cauza furtunii

Două nave ale Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) au intervenit duminică, la un vapor aflat în avanportul Constanţa, care avea probleme de manevrabilitate din cauza furtunii.

Intervenţie a ARSVOM în cazul unui vapor cu probleme de manevrabilitate din cauza furtunii
Sursa foto: ARSVOM/facebook.com
block_5efefbbfb31c9.jpg

block_5efefd6166899.jpgbr />

Două nave ale Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) au intervenit duminică, timp de mai multe ore, la un vapor aflat în avanportul Constanţa, care avea probleme de manevrabilitate din cauza furtunii.

ARSVOM a informat, printr-un comunicat de presă, că, în dimineaţa zilei de duminică, instituţia a fost alertată de către Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) şi i s-a solicitat să intervină la o navă cu probleme de manevrabilitate.
Nava Mecit Kaptan, sub pavilion Barbados, aflată în avanport, necesita ajutor deoarece avea probleme de manevrabilitate.

"Din cauza vremii nefavorabile şi a vântului foarte puternic, nava Artemis, din cadrul ARSVOM, a reuşit cu greu să se desprindă de la mal şi să se deplaseze în direcţia indicată. La ora 05:10 a plecat din Dana77, spre nava cu probleme, fiind coordonată de către VTS şi MRCC. Pe tot parcursul zilei, nava Sar Artemis a acordat asistenţă navei Mecit Kaptan. În sprijinul navei Artemis, prin ordinul Căpităniei Zonale Constanţa, a fost alertată şi nava R/M BRIZO, aparţinând tot Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare, care a stat în aşteptare, ca, în caz de nevoie, să intervină", reiese din comunicat.
Conform sursei citate, deoarece nava Mecit Kaptan nu prezintă probleme de flotabilitate, după o misiune de nouă ore, Căpitănia Zonală Constanţa a dispus întoarcerea navelor Sar Artemis şi R/M BRIZO, din cadrul ARSVOM, la bază.