Grindeanu: Demisia unui director sau a unui ministru, nu va duce la rezolvarea problemei

Sorin Grindeanu a declarat că demisia directorului general al CFR Călători sau a vreunui ministru poate acoperi accidentul din Gara Galați, dar nu va rezolva problemele sistemului feroviar.

Grindeanu: Demisia unui director sau a unui ministru, nu va duce la rezolvarea problemei
block_5efefbbfb31c9.jpg

block_5efefd6166899.jpgbr />

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat, luni, că tragedia provocată de accidentul feroviar de la Galaţi de sâmbătă seară, în urma căruia o angajată a CFR şi-a pierdut viaţa, iar alte trei persoane au fost rănite, poate fi acoperită prin demisia unui director sau a unui ministru, precizând, însă, că acest lucru nu va duce la rezolvarea problemei.

„Un om poate să-şi dea demisia, că vorbim de directorul general al CFR Călători sau de miniştri. Nimeni nu e de neînlocuit şi nimeni nu e perfect. Dar lucrurile astea nu rezolvă problema, toate aceste lucruri care de 30 de ani nu s-au rezolvat în România.
De 30 de ani există subfinanţarea acestui sistem şi nu doar subfinanţare. Aceste lucruri nu se rezolvă printr-o demisie sau alta. Se acoperă, să zicem, o emoţie de moment, dar nu e soluţia la problema de fond. Poate fi acoperită această tragedie prin demisia directorului sau a unui ministru.
Şi mediatic poate fi acoperită. Dar rezolvă problema? Nu cred”, a declarat ministrul PSD al Transporturilor.
Grindeanu a invocat de mai multe ori faptul că avem incidente pe calea ferată din cauza subfinanțării, o problemă veche de zeci de ani.
„Acești zeci de ani de subfinanțare ne-au adus într-o situație nu fericită. Și tot ce înseamnă PNRR înseamnă o reformă din temelii a acestui sistem. (…) Sunt cam de 20 de când în România nu s-a cumpărat nicio garnitură de tren. În această săptămână, se depun ofertele pentru 16 locomotive electrice noi. Acum s-a intrat pe un fășaș. Odată cu PNRR, se intră în acestă zonă – contracte încheiate pentru garnituri noi”, a mai declarat Sorin Grindeanu.