Declarațiile Primarului Municipiului Constanța, Decebal Făgădău

Decebal Făgădău, a făcut mai multe declarații cu privire la proiectele în curs de derulare.

block_5efefbbfb31c9.jpg

block_5efefd6166899.jpgbr />

Decebal FĂGĂDĂU, primarul municipiului Constanța:

  • Un proiect mult așteptat de constănțeni este reamenajarea bazinului de la Liceul Teoretic “George Călinescu”. Ne-am apucat mai demult de studii și astăzi am aprobat documentația prin care, cu aproximativ 2 milioane de lei, avem tot ceea ce ne trebuie pentru a da drumul la procedura de licitație;  
  •  Această “piscină” abandonată s-a degradat de la an la an, în ultimii 30 de ani, și până acum nu au fost resurse pentru reabilitarea ei. Vom face funcțional acest bazin, vom construi vestiare pentru elevi și profesori,  vom reface complet sistemul de iluminat și vom monta camera de supraveghere;
  • După ce, în sfârșit, am început lucrările la Sala Polivalentă și vom continua cu amenajarea zonei de parcare, a zonei de acces și a unui bazin de înot în acest Complex, vorbim, iată, la „George Călinescu”, de altă zonă și de alt bazin. Tomis Nord are nevoie de aceste proiecte;
  •  Un alt proiect important este legat de reabilitarea centrului istoric, etapa a- II-a, un proiect de 26 de milioane de lei. Pentru a nu exista nicio confuzie: până acum am făcut o primă etapă iar acum ne-au rămas 27 de străzi, străduțe și alei care nu au fost incluse în proiectele anterioare, de la bd. Ferdinand până la Cazino;  
  • Așadar, vorbim despre un proiect nou, iar 27 de străzi se vor face de la zero, cu sistem de canalizare pluvială, pentru că nu există în zona Peninsulară. Învățăm din proiectele anterioare și facem lucrurile din ce în ce mai bine;
  • Zona Peninsulară va deveni, în cele din urmă, pietonală. Accesul va fi permis doar riveranilor și celor care desfășoară activități socio-economice în zonă. Așa este în orice centru istoric al oricărui oraș de vechimea Constanței;\
  • Invit constănțenii, ca în loc să se lupte cu această schimbare de mentalitate și de abordare, să ne fie alături.