Constanța: Trafic îngreunat pe strada Ion Rațiu!

RAJA S.A. au fost nevoite să restricționeze traficul auto pe strada Ion Rațiu, tronsonul delimitat de străzile Mircea cel Bătrân și Pictor Ion Andreescu

Constanța: Trafic îngreunat pe strada Ion Rațiu!
block_5efefbbfb31c9.jpg
block_5efefd6166899.jpg

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unui branșament avariat, de pe strada Ion Rațiu, din municipiul Constanța, echipele RAJA S.A. au fost nevoite să restricționeze traficul auto pe această stradă, tronsonul delimitat de străzile Mircea cel Bătrân și Pictor Ion Andreescu, cu sensul de mers către bd. Mamaia, astăzi – 02 iulie 2020, în intervalul orar 12.00 – 15.00.

În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.

Abonaţii deserviţi nu sunt afectaţi de aceste lucrări, întrucât echipele de intervenţie încearcă să efectueze reparaţiile cu conducta sub presiune.

RAJA: Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt.