Consilierii locali au aprobat acordarea burselor pentru elevii. Chițac: Aici luăm decizii raționale, nu emoționale

Consilierii locali constănțeni au aprobat, în unanimitate, acordarea tuturor celor patru tipuri de burse pentru elevi, în primul semestru al anului școlar 2020-2021.

Consilierii locali au aprobat acordarea burselor pentru elevii. Chițac: Aici luăm decizii raționale, nu emoționale
block_5efefbbfb31c9.jpg

block_5efefd6166899.jpgbr />

Consilierii locali municipali au fost convicați de către primarul Vergil Chițac în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi au fost două proiecte, ambele având legătură cu bursele elevilor constănțeni. La ședință au fost prezenți toți cei 27 de consilieri locali. Consilierii au aprobat, în unanimitate, acordarea tuturor celor patru tipuri de burse pentru elevii din municipiu, în primul semestru al anului școlar 2020-2021.

Primul proiect a vizat stabilirea cuantumului și numărului burselor pentru elevii din municipiul Constanța, iar cel de-al doilea, rectificarea bugetului, astfel încât să fie prevăzută suma necesară acordării burselor în semestrul întâi al anului școlar în curs.
Conform proiectului, bursa de merit va fi 100 lei, bursa de studiu 250 lei, bursa de ajutor social 250 lei, iar bursa de performanță 1.000 lei.
„Bursele de performanță în cuantum de 1.000 de lei pe lună, bursele de merit 100 de lei pe lună, bursele de studiu, 250 de lei pe lună și bursele de ajutor social de 250 de lei pe lună. Propunem un număr de buse de performanță de 44, buse de merit 11.508, burse de studiu 490, burse de ajutor social - 3.749. Burse ce respectă criteriile aprobate de ministrul Educației” a declarat Vergil Chițac.


Înainte să se supună la vot acordarea burselor, consilierul Costin Răsăuțeanu, a avut o serie de aprecieri, precizând că poate pe viitor se v-a majora bursele de ajutor social.
„Mă bucur să văd că ceea ce am expus noi ca aleși locali în ultima ședință se dovedește astăzi că am avut dreptate. Mă bucur că s-au găsit bani, că s-a făcut dreptate, că se respectă legea. Mi-aș dori ca domnul primar să simtă măcar o părere de rău sau să-i pară rău și cred eu că poate în sinea dânsului regretă acel eveniment cu președinta (sic!) Asociației Elevilor. Mi-aș dori să știu că conștientizați (sic!) că a fost un eveniment nefericit, un derapaj și că astfel de episoade nu se vor mai întâmpla. Noi vom susține demersurile tinerilor, trebuie să fie apreciate, încurajate. Prin dialog se pot rezolva multe. (…) Poate pe viitor bursa de ajutor social va fi cumva majorată. Am încredere că nu vom mai avea, în cadrul ședințelor de CL, astfel de derapaje care să descurajeze frumusețea democrației: libertatea de exprimare”, a declarat Costin Răsăuțeanu.
La rândul ei, consilier local PNL, Mihaela Andrei a spus că se bucură că după patru ani de zile, consilierul Costin Răsăuțeanu a ajuns la concluzia că dialogul este important. Vergil Chițac a spus că de la ultima ședință au fost căutate soluții tehnice pentru a acorda toate bursele. „Noi suntem aici consilieri, primari, să luăm decizii raționale, nu emoționale”, a spus edilul.
Vor fi acordate 11.508 burse de merit, 490 burse de studiu, 3.749 burse de ajutor social și 44 burse de performanță.
„Vă rog să aprobați faptul că am majorat cu 4,61 milioane lei capitolul învățământ tocmai pentru a putea aproba cele trei tipuri de burse, mai puțin cele sociale” a declarat Vergil Chițac.
Aleșii locali au votat și rectificarea bugetului local pe anul 2020, deficitul ajungând la 116.429.000 de lei.
Bugetul local al municipiului Constanța a fost rectificat în ședința extraordinară a Consiliului Local de luni, 21.12.2020. Acest lucru a fost necesar deoarece au fost suplimentate bugetele instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat cu suma de 4.610.000 de lei, pentru acordarea burselor școlare aferente semestrului I al anului școlar 2020-2021, s-a suplimentat bugetul CT BUS cu 635.000 de lei și s-a introdus finanțarea din bugetul de stat a unităților de învățământ particular autorizate provizoriu, conform O.U.G. 70/2020.
Toate suplimentările sunt acoperite din disponibilizarea unor sume din bugetul local, de la alte capitole.
Astfel, veniturile la bugetul local sunt în valoare de 890.362.000 de lei, iar cheltuielile, 1.006.791.000 de lei, rezultând un deficit pentru anul 2020 de 116.429.000 de lei.
Și bugetul fondurilor externe nerambursabile pe anul 2020 are un deficit, de 992.000 de lei: venituri în sumă de 112.000 de lei, iar cheltuieli, de 1.034.000 de lei.