Cîţu: Există un plan de închidere treptată a minelor până în 2030

Premierul Florin Cîțu a declarat, joi, că există un plan de închidere treptată a minelor până în 2030.

Cîţu: Există un plan de închidere treptată a minelor până în 2030
Foto: Guvernul României
block_5efefbbfb31c9.jpg

block_5efefd6166899.jpgbr />

Premierul Florin Cîțu a declarat, joi, că există un plan de închidere treptată a minelor până în 2030.

„Există un plan de închidere treptată a minelor până în 2030. E o Ordonanţă de Urgenţă care a fost în primă lectură în şedinţă de Guvern de săptămâna trecută. Ea va fi aprobată săptămâna viitoare cu un plan de disponibilizări, cu compensări pentru persoanele respective”, a spus șeful Guvernului.
Cîțu a mai susținut că a discutat cu investitori din mai multe ţări care iau în calcul să construiască mai multe capacităţi de producţie în România.
„Primele zone pe care le arătăm sunt acestea, dar planul este până în 2030. Va fi transparent prezentat în momentul în care se aprobă ordonanţa de urgenţă”, a continuat prim-ministrul.
Premierul Florin Cîțu a făcut astfel referire la un proiect de Ordonanță de Urgență pus în dezbatere publică de Ministerul Energiei, potrivit căruia 8.060 de angajați ai Complexurilor Energetice Oltenia și Hunedoara vor fi disponibilizați, alături de 264 de salariați de la Compania Națională a Uraniului și 30 de la Societatea Naţională de Închideri de Mine Valea Jiului. 
Persoanele disponibilizate vor primi plăți compensatorii de aproape 916 milioane de lei, pentru o perioadă de până la patru ani. OUG se va aplica până la 31 decembrie 2032.