Un autobuz cu hidrogen va fi testat și pe traseele din Constanța

Autobuzul Urbino 12 cu hidrogen va circula timp de câteva zile în fiecare oraș din cadrul turului, pentru a fi testat de administrațiile locale, în vederea familiarizării cu cea mai nouă tehnologie de propulsie.

Un autobuz cu hidrogen va fi testat și pe traseele din Constanța
block_5efefbbfb31c9.jpg

block_5efefd6166899.jpgbr />

Autoritățile din douăsprezece orașe din țară, printre care și Constanța testează, în premieră, un autobuz cu hidrogen de la Solaris.

Autobuzul Urbino 12 cu hidrogen va circula timp de câteva zile în fiecare oraș din cadrul turului, pentru a fi testat de administrațiile locale, în vederea familiarizării cu cea mai nouă tehnologie de propulsie și a conștientizării eficienței folosirii hidrogenului ca sursă de energie complet curată și a diminuării emisiilor poluante de dioxid de carbon. Turul autobuzului Solaris Urbino 12 cu hidrogen prin cele douăsprezece orașe din România cuprinse în traseu este realizat în colaborare cu Linde Gaz România, partener care asigură alimentarea acestuia cu hidrogen. 

În premieră națională aducem autobuzul Solaris Urbino 12 cu hidrogen pe străzile mai multor orașe din România, pentru a prezenta administrațiilor publice locale beneficiile achiziționării unor astfel de vehicule inovatoare în industria de transport public pe termen lung, atât din punct de vedere al costurilor, dar și al protecției mediului și a calității vieții locuitorilor. Solaris Urbino 12 cu hidrogen este fără nicio îndoială soluția viitorului, disponibilă deja, iar componenta sa ecologică garantează unicitatea unei experiențe de călătorie sustenabilă, lipsită complet de emisii poluante”, a declarat Daniel Ciolan, General Manager Solaris Bus & Coach România. 

Lansat în iunie 2019, la Summitul Global pentru Transport Public (UITP) din Stockholm, Solaris Urbino 12 reprezintă avangarda tehnologică a vehiculelor pentru transportul public fără emisii nocive și totodată o soluție sustenabilă pentru orașele care doresc să investească în calitatea mediului pentru locuitorii lor. Alimentat cu hidrogen, vehiculul inovator oferă o autonomie de până la 400 km, păstrând în același timp toate avantajele unui motor electric. 

Autobuzul Solaris Urbino 12 cu hidrogen este caracterizat de un nivel scăzut de zgomot  în timpul deplasării, ce garantează o experiență plăcută de călătorie atât pentru șoferi, cât și pentru pasageri. Mai mult, confortul pasagerilor va fi asigurat și de o serie de beneficii precum: sistemul de climatizare, camerele de supraveghere, dar și un sistem modern de informare. De asemenea, aceștia își vor putea reîncărca dispozitivele mobile în porturile USB disponibile, în timp ce persoanele cu mobilitate redusă vor avea la dispoziție o rampă și un compartiment pentru scaune cu rotile.

În ceea ce privește caracteristicile sale tehnice, autobuzul Solaris cu hidrogen folosește un set de celule de combustie pentru a genera energie. Hidrogenul furnizat celulelor de combustie este transformat în electricitate, care la rândul său alimentează direct sistemul de acționare a autobuzului care constă într-o punte motoare cu acționarea în roți. Autobuzul este, de asemenea, echipat cu o baterie Solaris High Power, care acționează ca o instalație suplimentară de stocare a energiei electrice. 

Hidrogenul necesar pentru propulsare, furnizat de Linde Gaz în cazul acestui proiect, este stocat în stare gazoasă în rezervoare de ultimă generație, plasate pe partea superioară a autobuzului. Singurele subproduse generate în timpul funcționării autobuzului sunt căldura și apa sub formă de vapori, fapt pentru care vehiculele nu eliberează substanțe nocive pentru mediu.

Niciun mijloc de transport public cu hidrogen nu circulă în România
Potrivit reprezentanților Solaris în România, până în prezent, nicio municipalitate din țară nu a plasat comenzi pentru autobuzele cu hidrogen, însă există un interes la nivelul mai multor administrații locale pentru achiziționarea unor astfel de vehicule. 
La nivel european, compania Solaris a preluat deja comenzi pentru livrarea a zeci de autobuze Urbino 12 cu hidrogen către operatori de transport public din Germania, Olanda, Italia, Suedia și Austria, fiind totodată prima companie care a început producția în masă pentru acest tip de vehicul. De asemenea, autobuze Solaris cu hidrogen au fost  deja livrate și folosite în ciruitul de transport public în orașele Köln (Germania) și Bolzano (Italia). Conform previzunilor pieței, segmentul autobuzelor urbane alimentate cu hidrogen va crește exponențial în următorii zece ani, și va constitui până în 2030 o parte substanțială a flotei de vehicule  de transport în comun din Europa. 
Linde colaborează deja în Europa cu mai multe municipalități pentru alimentarea cu hidrogen a vehiculelor folosite în transportul comun. 

Comisia Europeană își propune ca în intervalul 2024-2030, hidrogenul să devină o componentă intrinsecă a unui sistem energetic integrat, cu un obiectiv strategic la capitolul producție de până la 10 milioane de tone de hidrogen regenerabil în UE. Utilizarea hidrogenului va fi extinsă treptat în transportul public, cel cu camioane, feroviar și la unele aplicații de transport maritime.