Anchetă la Universitatea Ovidius în cazul tezelor de doctorat coordonate de IPS Teodosie, care ar fi plagiate

Consiliul de Administraţie al Universităţii Ovidius din Constanţa a anunţat că va analiza, astăzi, tezele de doctorat coordonate de Arhiepiscopul Tomisului.

Anchetă la Universitatea Ovidius în cazul tezelor de doctorat coordonate de IPS Teodosie, care ar fi plagiate
block_5efefbbfb31c9.jpg

block_5efefd6166899.jpgbr />

Consiliul de Administraţie al Universităţii Ovidius din Constanţa a anunţat că va analiza, astăzi, tezele de doctorat coordonate de Arhiepiscopul Tomisului. Ierarhul speră astfel într-o răzgândire. Reacţia patriarhiei Române a fost pe cât de surprinzătoare, pe atât de categorică.

"La solicitarea trimisă de Arhiepiscopia Tomisului, patriarhia consideră insuficient argumentată solicitarea deoarece ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rang de Mitropolie nu constituie o necesitate misionară actuală, ci mai degrabă o ambiție a celui care o conduce", a precizat și Patriarhia Română.
De-a lungul timpului, Teodosie a fost implicat în mai multe scandaluri: a împărtășit credincioşii cu aceaşi lingură în plină pandemie, a discriminat femeile când a declarat că nu pot avea roluri în Biserică. Însuşi Patriarhul Daniel l-a acuzat pe Teodosie de răzvrătire, sfidarea a Patriarhiei şi atitudine provocatoare.
„În cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie desfăşurată astăzi, 25.05.2021, a fost discutată şi situaţia semnalată de către presă cu privire la activitatea Şcolii Doctorale de Teologie din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa. Consiliul de Administraţie a hotărât înfiinţarea unei comisii de analiză, la nivel de universitate, cu scopul examinării cu celeritate a acestei situaţii”, a transmis Biroul de presă al Universităţii Ovidius.
În replică, IPS Teodosie a transmis că softul antiplagiat arată că nici una dintre teze nu a depășit procentul de 5%.
Conducătorii de doctorat nu au studenți-doctoranzi peste limita legală. Conform art.19 din Regulamentul instituțional de organizare a studiilor doctorale în cadrul Universității „Un conducător de doctorat poate îndruma la UOC maximum 20 doctoranzi, indiferent de stadiul în care se află studenţii-doctoranzi”. Actualmente, IPS Teodosie are 17 doctoranzi, iar ceilalți profesori nu depășesc limita de 20 de doctoranzi, cum eronat a fost prezentat public. 
Referitor la invalidările prezentate public, din anul 2016 și până în prezent, IPS Teodosie, ca îndrumător, a avut invalidate un număr de opt teze de doctorat, conform deciziei întâi a CNATDCU, adică nu sunt invalidate definitiv. În această fază, CNATDCU propune diferite modificări necesare tezelor, după care tezele sunt reanalizate. Din cele opt teze, două au fost deja confirmate pozitiv și doctoranzii au primit titlul de doctor, cinci sunt în curs de modificare, urmând a fi reanalizate și doar una a fost invalidată definitiv, CNATDCU considerând că teza nu a fost modificată corespunzător. 
Referitor la „calculatorul” invocat de IPS Teodosie, situația este următoarea: softul antiplagiat determină ce procent dintr-o teză constituie similitudine, iar ghidul de interpretare menționează că suspiciunea de plagiat începe de la un procent de 5% din teză. În cazul tezelor coordonate de către IPS Teodosie, nici una dintre teze nu a depășit procentul de 5%, altfel n-ar fi putut pleca către CNATDCU.”, arată Arhiepiscopia Tomisului.