Iohannis, despre candidatura la șefia NATO: Nu intenționez nici să mă retrag, nici să negociez altceva

Președintele Klaus Iohannis susține că nu are de gând să se retragă din cursa pentru șefia NATO, în care se află alături de premierul Olandei, și că nici nu negociază pentru o altă funcție la nivel european.

Iohannis, despre candidatura la șefia NATO: Nu intenționez nici să mă retrag, nici să negociez altceva
block_5efefbbfb31c9.jpg

block_5efefd6166899.jpgbr />

Președintele Klaus Iohannis susține că nu are de gând să se retragă din cursa pentru șefia NATO, în care se află alături de premierul Olandei, și că nici nu negociază pentru o altă funcție la nivel european.

El a făcut aceste declarații miercuri seară, într-o conferință de presă susținută alături de președintele Consiliului European, Charles Michel.
Președintele României a precizat că nu intenţionează să îşi retragă candidatura pentru funcţie de secretar general al NATO şi nici să negocieze o altă funcţie la nivel european, chiar dacă deja alţi lideri străini și-au anunţat susţinerea pentru premierul olandez Mark Rutte.
"Nu intenţionez nici să mă retrag, nici să negociez altceva. Mă concentrez pe NATO şi da, sunt câteva afirmaţii în spaţiul public. În continuare, consider că şansele mele sunt rezonabile", a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni, după întâlnirea cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

El a fost întrebat dacă ia în calcul să se retragă sau să negocieze pentru o altă funcţie la nivelul UE în contextul în care unele dintre cele mai influente ţări NATO au declarat public că îl susţin pe premierul olandez, Mark Rutte, pentru funcţia de secretar general al Alianţei Nord-Atlantice.
Preşedintele Klaus Iohannis găzduieşte, miercuri, la Palatul Cotroceni, împreună cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, o reuniune de lucru dedicată pregătirii viitoarei Agende strategice a Uniunii Europene, la care participă şi premierii Belgiei, Ungariei şi Croaţiei.