Franţa va continua sprijinul ferm pentru aderarea României la Schengen

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, vineri, la Palatul Cotroceni, cu ministrul pentru Europa şi Afaceri Externe al Republicii Franceze, Catherine Colonna, aflată în vizită oficială în România.

Franţa va continua sprijinul ferm pentru aderarea României la Schengen
Foto: presidency.ro
block_5efefbbfb31c9.jpg

block_5efefd6166899.jpgbr />

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, vineri, la Palatul Cotroceni, cu ministrul pentru Europa şi Afaceri Externe al Republicii Franceze, Catherine Colonna, aflată în vizită oficială în România.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, vizita ministrului francez are loc pe fondul unei intense coordonări româno-franceze la nivel înalt, în plan bilateral şi în cadrul UE şi NATO, şi al celebrării a 15 ani de la semnarea Declaraţiei comune privind Parteneriatul Strategic, precum şi al creşterii contribuţiei Franţei la postura de descurajare şi apărare aliată în ţara noastră.

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat importanţa pentru România a Parteneriatului Strategic şi a relaţiei bilaterale cu Franţa, care se bazează pe legături istorice, pe o prietenie puternică, pe afinitatea culturală, precum şi pe o cooperare dinamică şi interese comune în multiple domenii, a informat sursa citată.

În cadrul întrevederii, au fost abordate subiecte referitoare la stadiul şi perspectivele de dezvoltare a proiectelor comune din domeniul economic şi domeniul securităţii şi apărării, precum şi evoluţiile recente ale situaţiei de securitate din regiunea Mării Negre, cu accent pe sprijinul care trebuie acordat Ucrainei, intensificarea asistenţei umanitare şi facilitarea exporturilor de cereale. A fost discutată şi necesitatea consolidării, în continuare, a sancţiunilor împotriva Federaţiei Ruse.

Administraţia Prezidenţială arată că preşedintele Klaus Iohannis a mulţumit Franţei pentru susţinerea demersurilor României de aderare la spaţiul Schengen, precum şi pentru contribuţia la întărirea securităţii şi apărării în regiunea Mării Negre, în special prin asumarea conducerii Grupului de Luptă al NATO de pe teritoriul ţării noastre, ca parte a eforturilor aliate de creare a unei apărări mai coerente şi mai puternice pe întregul Flanc Estic.

Cu privire la criza de securitate din regiune, generată de agresiunea militară a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, şeful statului a subliniat consecinţele acesteia la nivel regional, european şi global, cu accent pe cele din domeniile securităţii, energiei şi securităţii alimentare.
În acest context, el a reiterat necesitatea menţinerii solidarităţii şi continuării eforturilor comunităţii internaţionale pentru sprijinirea Ucrainei şi a menţionat sprijinul pe care România l-a acordat refugiaţilor ucraineni şi pentru facilitarea tranzitului de cereale din ţara vecină prin infrastructura terestră şi navală a ţării noastre.

În ceea ce priveşte vecinătatea estică a NATO şi a Uniunii Europene, preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat necesitatea continuării sprijinului activ pentru Republica Moldova, pentru a o ajuta să facă faţă provocărilor generate de criza energetică şi de situaţia de securitate de la frontierele sale.
Şeful statului a salutat implicarea Franţei, alături de Germania şi România, în Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova, exprimându-şi, totodată, susţinerea pentru integrarea europeană a acestei ţări şi a Ucrainei.

La rândul său, ministrul pentru Europa şi Afaceri Externe al Republicii Franceze a apreciat relaţiile de cooperare dintre România şi Franţa şi a subliniat că vizita sa la Bucureşti este încă o expresie a solidităţii Parteneriatului Strategic şi a interesului Franţei de a lucra strâns cu ţara noastră pentru a găsi soluţii la consecinţele multidimensionale ale crizei de securitate generate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
Referitor la aderarea României la spaţiul Schengen, ministrul Catherine Colonna a subliniat că Franţa va continua sprijinul ferm pe care îl acordă ţării noastre în atingerea acestui obiectiv, arată Administraţia Prezidenţială.