Astăzi sărbătorim Înălțarea Domnului! Tradiții și obiceiuri

Înălțarea Domnului este sărbătorită, în calendarul creștin-ortodox, la 40 de zile de la Paşte. Sărbătoarea este numită în popor și Ispas

Astăzi sărbătorim Înălțarea Domnului! Tradiții și obiceiuri
block_5efefbbfb31c9.jpg
block_5efefd6166899.jpg

Înălțarea Domnului este sărbătorită, în calendarul creștin-ortodox, la 40 de zile de la Paşte. Sărbătoarea este numită în popor și Ispas. 

Din Biblie aflăm că, după Înviere, Iisus Hristos s-a arătat ucenicilor timp de 40 de zile, după care s-a înălţat la cer în prezenţa lor. Deci apostolii au fost martorii acestui eveniment. În popor se mai spune că a mai fost un martor, pe nume Ispas. Un cioban care a fost ascuns după pietre şi apoi a povestit ce a văzut. 
De aceea, Sărbătoarea Înălţării Domnului se mai numeşte şi Ispas. Fiindcă acest eveniment a avut martori, salutul “Hristos s-a înălţat” şi replica lui se spun doar în ziua Înălţării. Deși între credincioși salutul se mai folosește zece zile, până la vecernia din seara dinainte de Cincizecime sau Rusalii. 
Se mai spune în Biblie că, în acel moment, Hristos şi-a profeţit revenirea şi i-a încredinţat pe apostoli că îl va trimite pe Duhul Sfânt, ceea ce a şi făcut peste zece zile, la Cincizecime, adică de Rusalii.
Dacă până acum ne-am salutat și rugat împreună folosind expresia „Hristos a înviat”, începând de astăzi vom folosi „Hristos s-a înălțat”, o continuare a rugăciunii-salut pe care  toată ortodoxia ecumenică a Răsăritului a preluat-o pentru a marca această zi specială.
Până când ne salutăm cu „Hristos s-a înălțat”
Au existat de-a lungul timpului și voci care au încercat să demonstreze că „ nu este canonic” sau că „este doar din tradiția populară”, dar salutul „Hristos S-a Înălțat!” ține, mai degrabă, de ființa credinciosului român, de omul simplu și curat peste care au trecut zeci de popoare migratoare și câteva imperii.
Chiar dacă au vrut cu toții să îi ia credința și glia, le-a păstrat vii încă din moși strămoși. De ce? Pentru că au fost, sunt și vor fi bunurile sale cele mai de preț. Pentru că în toate necazurile care au venit și vin peste el, românul a avut nevoie de sentimentul de „Înălțare”.
Din noaptea luminată și până la slăvita sărbătoare a Înălțării Domnului, credincioșii s-au salutat secole de-a rândul folosind sintagma „Hristos a Înviat!”. Dincolo de cuvintele aparent sărace sau banale, în acest salut stă întreaga teologie creștină, pentru că este invocat numele lui Dumnezeu. Cel pe care tradiția iudaică nu îngăduia nimănui să îl rostească a devenit parte din salutul zilnic, demonstrând astfel că dragostea a luat cu timpul locul fricii.
Credinţe populare de Înălțarea Domnului 
Când Maica Domnului l-a născut pe Hristos, în ieslea grajdului, animalele au luat şi ele parte la eveniment: pe cât de cuminţi erau boii şi oile, pe atât de gălăgioşi erau caii. Ca mâhnire că pruncul nu avea linişte, din pricina nechezatului cailor, Maica Domnului le-ar fi spus să nu se sature de mâncare decât o dată în an, la Înălţarea Domnului. Astfel, în ziua în care caii “îşi prăznuiesc” Paştele, pentru un ceas, ei se satură de păscut. Înălțarea Domnului. Această sărbătoare mai este cunoscută şi ca Joia Iepelor sau Ispasul. Se spune că Ispas a fost martor la Înălţarea Domnului, alături de cei trei Apostoli. Şi pentru că era bun şi vesel, oamenii ar încerca în această zi să fie bine dispuşi şi să nu-şi caute pricini de supărare. Există o credinţă populară potrivit căreia cel care moare de Ispas ajunge direct În Rai. Sărbătoarea populară ar proveni din zona Transilvaniei, din Evul Mediu, când avea loc la date diferite. Când ungurii îşi serbau Paştele, românii cereau de la ei caii, ca să-şi lucreze pământul şi invers. Potrivit calculelor calendarului, o dată la 4 sau 7 ani, sărbătoarea Paştilor cădea în aceeaşi zi. De aici a venit şi vorba “la Paștele Cailor”, adică momentul în care caii se odihneau.
Mai mult, salutul devine cea mai scurtă și mai simplă rugăciune dintre toate. Te întâlnești cu aproapele și vă rugați dimpreună, mărturisind în doar câteva cuvinte credința în Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.
ÎNĂLŢAREA DOMNULUI - Obiceiuri şi tradiţii:
- se poartă frunze de nuc la brâu ca Hristos când s-a înălţat;
- se crede că cine moare de la Paşti până la Ispas ajunge în Rai;
- de Ispas se bat vitele cu leuştean, ca să se îngraşe şi să fie ferite de boli;
- se taie păr din vârful cozilor de la vite şi se îngroapă într-un furnicar, spunându-se: “să ne dea Dumnezeu atâţia miei şi vitei câte furnici în furnicar!”;
- în ziua de Ispas nu se dă foc şi sare din casă;
- ce se seamănă după Ispas, nu rodeşte;
- în ziua de ÎNĂLŢAREA DOMNULUI, femeile care au morţi în familie, împart azime calde, ceapă verde şi rachiu pentru sufletele acestora, crezându-se că e ziua în care sufletele lor se înălţa la cer şi să aibă merinde de drum;
- femeile împart lapte dulce, fiert cu păsat.
În vechime, ziua de Ispas era una a soroacelor, a încheierii diferitelor afaceri. Pentru că data sărbătorii variază de la an la an cu un număr mare de zile, sensul a devenit peiorativ: a nu da înapoi ce ai împrumutat, a amâna până la Paştele Cailor, până la Sfântul Aşteaptă (a nu te ţine de promisiune).
Ce nu ai voie să faci de Înălțarea Domnului
Totodată, Ispasul, așa cum este cunoscută în popor această sărbătoare, aduce nenumărate tradiții și obiceiuri pe care credincioșii au grijă să le respecte cu sfințenie, pentru sănătate și belșug în tot restul anului. Legenda spune că Ispas a fost un martor ocular la Înălţarea Domnului, alături de Apostolii Săi. Era un om bun şi vesel, iar semenii lui trebuie să îi urmeze exemplul: să fie bine dispuşi, să evite supărările şi să nu-şi facă necazuri unul altuia.
În plus, sărbătoarea Înălţării este o zi de împăcare, de reconciliere cu rudele şi prietenii în comunitatea în care până atunci au domnit resentimentele. În familia care respectă aceste tradiţii va domina veselia, iar necazurile şi ghinioanele vor dispărea pentru totdeauna.